de Raluca Filip

(Articol din 2005. Din nefericire,

intre timp nimic nu s-a schimbat in legatura cu subiectul tratat)

Cresterea economica si dezvoltarea sociala echilibrata si stabila reprezinta  obiective majore ale fiecarei comunitati si, ca urmare, ele s-au aflat in permanenta in atentia organismelor cu atributii administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Pentru atingerea, insa, a acestor deziderate este necesar sa se tina cont atat de aspectele specifice la nivel national, cat si de cele specifice comunitatilor locale. In acest sens, orientarea actuala la nivelul Uniunii Europene pune un accent deosebit asupra dezvoltarii regionale, ca baza a dezvoltarii nationale si a intregii Uniuni.

Iar « euroscepticii », « europesimistii » sunt chiar optimisti in credinta lor ca Uniunea Europeana se va destrama. Tendinta spre regionalizare este foarte accentuata. Comunitatile locale, de la sate pana la euroregiuni, de-abia au prins gustul asocierii pentru indeplinirea unor obiective comune de dezvoltare, pastrare a specificului zonal, impartasire a valorilor. Globalizare ? Regionalizare ? Denumirea conteaza, dar mai putin, in comparatie cu esenta : granitele vor disparea – diferentele institutionale dintre sectorul public, non-profit si cel privat si dintre guvernul federal, de stat si cel local sunt deja diluate si confuze si vor deveni mai diluate si mai confuze ; guvernele se vor nivela si se vor extinde – ele au fost dintotdeauna ierarhii si asa vor ramane dar au inceput deja sa-si adapteze si sa-si restructureze organizarea verticala ampla, pentru a exploata retelele orizontale in aparitie si alte sectoare, aceasta restructurare accelerandu-se ; guvernele isi vor modifica marimea – suveranitatea se reduce, tendinta fiind de « guvernare la nivel de planeta ». Cooperarea internationala in domenii cum ar fi protejarea mediului, schimburile comerciale, combaterea violentei, etc., indica acest rezultat final. Transferul si redefinirea determina guvernele sa-si reduca responsabilitatile astfel incat pot aparea alte entitati care sa le preia si sa poata oferi servicii publice. Cu alte cuvinte, ne departam de guvern sau de controlul asupra cetatenilor si de oferirea de beneficii din partea institutiilor statului si ne indreptam catre guvernare sau catre modificarile legii, ale politicilor, organizatiilor, institutiilor, acordurilor comune si contractuale care controleaza cetatenii si ofera beneficii publice – lucrul serios in retea fiind fundamental pentru o guvernare.

In aceeasi directie se incadreaza Legea privind dezvoltarea regionala in Romania ( 315 / 28.06.2004 ), Legea-cadru privind descentralizarea ( 339 / 12.07.2004 ) si Legea privind institutia prefectului ( 340 / 12.07.2004 ) – care fac parte din acelasi “pachet legislativ” (si nu numai din punctul de vedere al perioadei in care au fost publicate si au intrat in vigoare), menit sa  reglementeze principiile fundamentale si regulile generale precum si cadrul institutional, obiectivele, competentele si instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala, specifice desfasurarii procesului de descentralizare administrativa si financiara din Romania. Aceste legi ar trebui tratate in continuare ca un « tot » si aplicate sau modificate impreuna.

 Din pacate, nu este prevazuta nici in acest “pachet” de legi optarea pentru un sistem administrativ sau altul. De aceea, notiunile de “deconcentrare”, “descentralizare”, “servicii publice deconcentrate”, “servicii publice descentralizate” se confunda si acum, la aproape un an de la intrarea in vigoare a legilor – justificat deoarece nu s-au  delimitat atributiile dintre structuri.

 (fragmentul 1)