Pages Menu
Categories Menu

Posted on Dec 15, 2013 in Blog

Angajatul Invizibil

Angajatul Invizibil

Ati avut vreun colaborator sau subordonat (daca sunteti “director” de cel putin 20 de ani, probabil nu va este clar primul termen) care sa fie invizibil?

Adica sa-si indeplineasca atributiile – formale si informale – atat de bine incat sa vi se para ca toate lucrurile se asaza de la sine? Sa fie atat de eficient si proactiv incat sa nu aveti nevoie sa-l puneti sa faca ceva? “Ceva”-urile sunt acolo, intotdeauna, gata facute. V-ati gandit vreodata ca nu aveti nevoie de el, de maruntisurile pe care le face? Gresit gandit.

Isi ia omul o saptamana de concediu. Parca incep toate telefoanele sa sune deodata, se umple e-mailul (sau, acum 20 de ani, mapa de corespondenta) si colegii zbiara unii la altii. Da, atributiile au fost preluate de altcineva iar in unele cazuri si de mai multi colegi, daca aceste atributii sunt din domenii diferite de activitate.

Si ce daca? Haosul e la el acasa.

Sunteti siderat. S-or fi aliniat planetele intr-un fel malefic si o luna neagra le vegheaza. Ca doar cheia nu poate fi la un singur om.

Ba da.

Nimeni nu este de neinlocuit. Este adevarat.

Unii colaboratori sunt insa de nepretuit.

Nu pierdeti un astfel de colaborator, daca aveti  norocul sa lucrati cu el. Are nevoie de o motivatie simpla – sa fie vizibil din cand in cand. Sa recunoasteti de fata cu toata lumea cat de importante sunt toate lucrurile pe care le face in acelasi timp, termenele limita si activitatile diverse cu care jongleaza ca nimeni altcineva.

de la Raluca Filip Iasi