Relatiile cu Mass-Media

 

In relatiile cu Mass-Media ( si cu publicul de altfel ), institutiile Administratiei Publice n-au scapat inca de sindromul „secretului de stat”. Avem o lege a informatiilor publice – bine realizata in opinia mea – exista departamente specializate de Relatii Publice, infiintate tocmai datorita acestei legi, dar Relatiile Publice nu se realizeaza in mod efectiv.

Nu voi discuta aici de profesionalismul ( care include bineinteles obiectivitatea, etica si responsabilitatea fata de societate ) mass-mediei din Romania – poate intr-o alta lucrare – ci de faptul ca relatiile dintre public ( direct si prin mass-media ) si Administratia Publica nu sunt cum ar trebui sa fie si aceasta din cauza atitudinilor din Administratia Publica, in principal.

Jurnalistii sunt perceputi ca „inamici”, sunt temuti, lumea se fereste de ei ( poate ca uneori lumea are dreptate, dar tot nu este relevant ) – nu se gandeste insa nimeni sa priveasca ocaziile de a aparea in presa ca pe o oportunitate cu multe fatete.

Comunicatele de Presa – o parte importanta a relatiilor cu mass-media – sunt incropite, editate si distribuite „dupa ureche” si la fiecare institutie in alt fel – nici vorba de creativitate sau limbaj aerisit. Joseph Pulitzer da o reteta simpla a comunicarii eficiente. Mesajul catre public trebuie sa fie :

• scurt – ca publicul sa-l citeasca,
• clar – ca sa-l aprecieze,
• pitoresc – ca sa si-l aminteasca, dar mai presus de toate
• exact – ca sa fie ghidat de lumina sa.

 A avea de-a face cu media e o tortura pentru unii oameni, mai ales pentru cei fara experienta si cei care au multe de pierdut ; ceea ce ar trebui perceput ca o oportunitate e tratat ca o incercare malefica. Aparitia la o televiziune sau la un radio national(a) / local(a) ar putea parea ca o amenintare la personalitatea ta, la slujba ta, la lucrurile tale, la simtul propriu de a fi in control.

Nu cred ca trebuie sa existe intimidare fata de tehnologie. Jurnalismul si media continua sa depinda in mod crucial de ce-au depins intotdeauna : nu de masini ci de fiinte umane care sunt gata sa vorbeasca, oameni obisnuiti – mai ales daca sunt in stare sa vorbeasca cu media cu indemanare si in avantajul lor.

Orice jurnalist care te contacteaza, in orice mod, vrea o poveste, un articol si e determinat sa obtina una. Nu ai nici un control asupra acestui fapt. Dar ai un oarecare control asupra – sau poti influenta – felul, tipul povestii pe care o primeste.

Din punctul meu de vedere stirile sunt de 2 feluri : cele pe care vrei sa le vezi publicate si cele pe care ai prefera sa nu le vezi publicate. Dar jurnalistul nu face asemenea distinctii, el e interesat de VALOAREA stirilor.

Ca indivizi, jurnalistii difera la fel ca si celelalte tipuri de oameni : unii sunt amorali, altii scrupulosi, prosti sau foarte inteligenti, neobrazati sau sensibili, neglijenti sau atenti, cu vedere ingusta sau cu vedere de ansamblu, cu o perceptie riguroasa asupra realitatii sau cu una mai cetoasa.

Unul dintre cele mai iritante lucruri care se pot intampla unui jurnalist este ca omul de contact sa nu se oboseasca sa-i dea toate informatiile si dupa aceea sa se planga de faptul ca reportajul nu-i exact sau ca-i inadecvat. Intotdeauna e mai bine sa oferi ceva decat sa nu oferi nimic. Rezultatele vor fi mai bune cu cat vei intelege mai bine nevoile profesionale ale jurnalistului, identitatea lui personala si constrangerile cu care trebuie sa lucreze.

Cel mai simplu mod de a interactiona cu media este de a trata jurnalistii asa cum  ai vrea tu sa fii tratat. Pentru a face asta, trebuie sa va imaginati ca sunteti jurnalisti. Daca dumneavoastra credeti ca jurnalismul e o slujba interesanta si profesionista, care merita, atunci nu veti avea probleme.

Evident, tinta  este construirea unei reputatii bune fata de public dar trebuie inceput prin a construi o buna reputatie fata de media. Trebuie capatat respectul pentru viteza si eficienta abordarii, integritatea informatiei, sinceritatea raspunsurilor la intrebari, accesul pe care-l permiteti la facilitati si personal si, mai presus de toate, pentru „vigoarea” egala cu care anuntati vestile bune si pe cele rele.

Jurnalistii sunt oameni. Pe ei ii misca si ii motiveaza aceleasi lucruri ca pe noi toti. Ei raspund bine daca sunt tratati cum trebuie ; le place sa fie tratati cu consideratie si nu se asteapta la mai putin.

Multe organizatii se gasesc in incurcatura pentru ca incearca sa se concentreze  pe acele lucruri pe care le considera ei importante, interesante. Pierd din vedere – sau nici macar nu iau in considerare – ce ar putea fi interesant pentru jurnalist ? Ce-l intereseaza ? Ce intereseaza pe publicul pentru care el scrie ?

E o tentativa slaba sa incerci sa creezi vesti bune cand vrea organizatia. O atitudine mai inteleapta este de a face Relatiile Publice o parte strategica permanenta, continua, a managementului. Cu alte cuvinte, organizatia ar trebui sa faca eforturi serioase pentru a construi relatii cu audientele cheie ( inclusiv cu intermediarii cum ar fi media si analistii ) care ii incurajeaza sa vorbeasca in cunostinta de cauza despre actiunile organizatiei si s-o vada ca o sursa de informatii utile si cu autoritate. Astfel, nu numai ca se castiga mult respect dar orice stire rea va parea mult mai buna cand e evident ca incercati mai mult sa ajutati decat sa ascundeti.

 De la Raluca Filip