Participantii la o situatie informala nu sunt pe deplin constienti de ceea ce se intampla. De aceea, daca nu esti atent poti avea dificultati serioase.

In America Latina, institutia familiei s-a dezvoltat atat de mult, ca marime, stabilitate si influenta, incat pare incredibil pentru nord-americani, de exemplu. Guvernele lor, pe de alta parte, nu ocupa un loc asa de important in schema lucrurilor ca la nord-americani. Legea, in America Latina, este intarita tehnic, „ca la carte”, dar este mediata de relatiile de familie.

Asadar hispanicii interpreteaza legea strict si de-abia in fata Curtii incearca sa influenteze sistemul – nord-americanii isi permit o anume interpretare libera a legii dar devin duri si tehnici o data ce masinaria legii e pusa in miscare.

Oare romanii unde se incadreaza ? Cred ca nicaieri si peste tot, adica NU se incadreaza. Ce vreau sa spun de fapt, este ca fiecare institutie din Administratia Publica din Romania are o atitudine diferita fata de schimbare ( dupa cum oamenii care lucreaza acolo si cei care o conduc, o au ), de ea depinde cum sunt privite Relatiile Publice si rolul lor in cultura organizationala, si implicit in imbunatatirea relatiilor si cu exteriorul.

Este clar ca toate organizatiile tind in timp sa devina orientate spre sine, spre interior,

mai concentrate sa munceasca pentru ele insele decat pentru publicurile si clientii lor. In sectorul privat, intr-o anume masura, competitia sau amenintarea cu noi competitori care intra pe piata, pot opri aceasta tendinta. Dar in sectorul public de obicei e putina concurenta sau chiar deloc. Mecanismul electoral e un instrument tocit si adesea ineficient pentru a pastra organizatiile din sectorul public pe varfuri si atente la dorintele cetatenilor. Cele mai multe autoritati locale au nevoie sa se testeze constant. Exista verificari externe – de la nivel central si auditori  – dar acestea se bazeaza pe formule si generalitati.

 O organizatie locala responsabila e una care asculta si invata de una singura. O politica activa pentru comunicare trebuie sa faca parte din programul de Relatii Publice. Aplecand urechea la public poti auzi plangeri si critici dar de asemenea sugestii pozitive despre alocarea resurselor si despre cai de imbunatatire a serviciilor. A vorbi cu publicul deschis si extins este de asemenea o disciplina : institutia trebuie sa vorbeasca limbajul publicului si sa-si exprime ingrijorarile in moduri care sa elimine discrepantele dintre organizatie si cetateni.

Dar aceasta trebuie facuta o data cu eliminarea comunicarii in termeni excesiv  de formali.

Autoritatile locale sunt organisme „politice” care inoata intr-o mare de atitudini si ideologii. Cum gandesc oamenii despre personalitatile si partidele politice, cum se reflecta pe termen lung pozitia lor in legatura cu probleme importante ce tin de distribuirea resurselor, toate acestea sunt si ele influentate de semne si semnale ce emana de la institutiile Administratiei Publice Locale. Comunicarea e o parte a fiintei democratice care este guvernarea locala.

 Comunicarea nu este spontana, insa. Nu e o parte a unei ordini naturale. Dimpotriva, lasati in pace, personalul si membrii alesi s-ar putea „scufunda” in liniste sau ar incepe sa foloseasca canalele inguste de conversatie bine stiute – partidul politic, reteaua profesionala. Este nevoie de efort  constant pentru comunicarea cu societatea. De aceea acest proces trebuie condus energic, pe baza maximei intelegeri – intre parti – a versurilor si melodiei care formeaza cantecul.

Exista  7 pacate capitale in legatura cu Relatiile Publice ( Joseph F. Awad, 1985 ) :

  1. Miopia functionala – esecul in a aprecia intregul scop al importantei contributii pe care o pot aduce Relatiile Publice intr-un management bun;
  2. Filozofia robinetului – ne vom indrepta catre Relatiile Publice cand avem nevoie…;
  3. A pune caruta inaintea calului – cine are nevoie de cercetare ?;
  4. Anestezia locala – hai sa ne ocupam de asta la nivel local !;
  5. Neurastenia vestilor bune – credem in informarea publica intreaga si completa atata timp cat e pozitiva si se reflecta favorabil asupra noastra…;
  6. Ticul comunicarii dintr-o data – de ce ne acuzati ca nu comunicam ? – informatia a fost mentionata in ultimul nostru raport anual !:
  7.  Iluzia umbrei – filozofia de a nu fi remarcat. Aceasta aberatie este bazata pe credinta ca o organizatie se poate face invizibila cand vrea.

 De la Raluca Filip