Archives December 2015

Prezentare Marius Bodoga Speaker “Reteaua Pasul 4: Asumarea PRetului”, Iasi, 24 Septembrie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Marius Bodoga – Director Adjunct, Termo Service

Marius şi-a dorit de la bun început să lucreze în administraţie şi a parcurs în cei 12 ani toate etapele din cariera unui funcţionar public. Inovator dar mai ales tenace, a reuşit să modernizeze două servicii de interes major pentru populaţie: Serviciul de Stare Civilă al Municipiului Iaşi şi ulterior activitatea de Evidenţă a Persoanelor, pentru peste jumătate de milion de locuitori ai Judeţului Iaşi.

A implementat soluţii moderne de lucru cu publicul şi a transformat direcţia municipalităţii într-un model de bună practică pentru întreaga ţară. A transformat Iaşul, împreună cu o echipă de profesionişti, în Centru al Excelenţei în activitatea de stare civilă şi evidenţă a persoanelor. Îi plac provocările, drept pentru care în urmă cu un an a ales să treacă într-un alt domeniu, cel al administrării imobilelor la S.C. Termo-Service S.A. Iaşi.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Ines Prodan Speaker “Reteaua Pasul 4: Asumarea PRetului”, Iasi, 24 Septembrie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Ines Prodan – Marketing Freelancer & Bubbles Creator

Ines are o experiență de peste 5 ani în domeniul marketingului oflline și online iar din martie 2013 lucrează pe cont propriu, ca freelancer.

În prezent, Ines este Redactor Şef la Revista Zile și Nopți Iași și, în paralel, oferă servicii de web writing și promovare online companiilor mici și mijlocii din Iași.

Din când în când, organizează ateliere de agitat Universul, împreună cu Mayo, cățelul ei magic.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Razvan Vulcanescu Speaker “Reteaua Pasul 4: Asumarea PRetului”, Iasi, 24 Septembrie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Razvan Vulcanescu – Ministru Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii

Răzvan a fost cel mai tânăr demnitar care s-a alăturat echipei de conducere din Ministerul Sănătăţii în 2012 ca tehnocrat şi a rămas cea mai constantă prezenţă în conducerea instituţiei, de atunci.

Membru al primei promoţii de tineri profesionişti educaţi în spiritul noului management public, a absolvit instituţii de prestigiu din ţară şi din Marea Britanie şi este în prezent doctorand al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. După finalizarea studiilor, s-a încadrat în structurile administrative centrale din domeniul sănătăţii (Ministerul Sănătăţii – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), activând ca Manager Public, Director al Corpului de Control sau Director General.

În calitate de demnitar, Răzvan a coordonat echipa care a realizat Strategia Naţională pentru Sănătate 2020, document strategic ce garantează accesul la resursele financiare europene din intervalul 2014-2020 şi a gestionat fondurile acordate României pentru derularea proiectelor finanţate prin Mecanismul Financiar Norvegian, activităţi pentru care a fost premiat de organizaţii de prestigiu.

În calitate de reprezentant al Guvernului în Parlament, a promovat şi a contribuit la implementarea unui număr substanţial de acte normative necesare reformării sistemului medical. Unul dintre cele mai recente demersuri este cel care va duce la construcţia pachetelor de servicii complementare şi suplimentare de sănătate, prin creşterea semnificativă a deductibilităţii fiscale acordate pentru asigurări private.

Răzvan este un reprezentant constant al României la întâlnirile Consiliului de Miniştri din UE şi un participant activ la forumurile internaţionale din domeniul sănătăţii. Din luna iunie 2015, la propunerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a fost ales membru în Comitetul Executiv al Reţelei de Sănătate din Sud Estul Europei.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Dan Berinde Speaker “Reteaua Pasul 4: Asumarea PRetului”, Iasi, 24 Septembrie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Dan Berinde – Coach

A visat să fie manager de criză. Şi-a dorit să aibă abilitatea de a „repara” o companie, o organizaţie ce are probleme. A învăţat despre asta, timp de 10 ani, pe diverse meridiane ale lumii. Un impact profund l-a avut asupra sa întâlnirea cu un concept şi cu un mentor. Conceptul ARL – Action. Reflection. Learning şi mentorul Ernie Turner, Preşedintele LIM (Leadership in International Management).

A folosit instrumentele ARL în construirea şi antrenarea echipelor de lideri în multe industrii, în foarte multe ore de muncă, de coaching pentru dezvoltarea organizaţională. Rezultatele au fost absolut remarcabile pentru că instrumentul este foarte puternic şi eficace.

După mai bine de 10 ani de aplicare a ARL, a hotărât să contribuie la dezvoltarea coaching-ului în România, ca parte a reţelei globale LIM şi partener al şcolii de coaching Coaching Partners. De ce? Pentru a sprijini mai bine organizațiile în gestionarea schimbărilor și dezvoltarea capacității lor de a învăța, astfel încât oamenii lor să crească și să facă faţă provocărilor afacerii.

Ce face foarte bine ?
Coaching pentru manageri
Dezvoltarea echipelor
Transformarea managementului organizațional
Măsurarea climatului organizațional
Restructurarea proceselor de afaceri

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Stefania State Speaker “Reteaua Pasul 3: Conectarea la PRiza”, Iasi, 18 Iunie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Stefania STATE – Manager Public in cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Etică, Integritate şi Bună Guvernare

Ştefania a intrat în corpul funcţionarilor publici în anul 2008 ca asistent social în cadrul unei primării din mediul rural din judeţul Iaşi. În anul 2009 a fost acceptată în cadrul “Programul Tinerilor Profesionişti” al Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualmente Ministerul Afacerilor Interne). După finalizarea programului de formare, în anul 2011, a primit un post de manager public în cadrul Unităţii de Politici Publice de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

După aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015, în luna aprilie 2012, a fost desemnată responsabilă de monitorizarea punerii în aplicare a acestui document strategic la nivelul instituţiei. Datorită acestei noi atribuţii, Ştefania a coordonat elaborarea primului Raport de autoevaluare privind punerea în aplicare a măsurilor anticorupţie preventive şi a indicatorilor de evaluare şi a primului Plan de acţiune pentru punerea în aplicare a Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015 la nivelul ministerului.

La începutul anului 2013, Ştefania a fost mutată de la Unitatea de Politici Publice la Serviciul Anticorupţie, nou serviciu înfiinţat în cadrul ministerului care are ca obiectiv general prevenirea corupției/ incidentelor de integritate în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, al structurilor din subordinea/ sub autoritatea acestuia, precum și din cadrul autorităților administrației publice locale. În prezent structura a fost transformată în Direcţia Etică, Integritate şi Bună Guvernare.

Detalii despre activităţile pe care structura le desfăşoară se regăsesc pe website-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, secţiunea Integritate şi bună guvernare la adresa web:http://mdrap.ro/-5197/-6848.ntity Best of the Best (Moscova), cu proiecte prezentate în numeroase cărți și reviste de specialitate.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Silvia Bolohan Speaker “Reteaua Pasul 3: Conectarea la PRiza”, Iasi, 18 Iunie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Silvia Bolohan

Silvia este ofițer căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ’’Mihail Grigore Sturdza’’ al Județului Iași, fiind cadru militar activ în Ministerul Afacerilor Interne de 10 ani.

De 5 ani ocupă funcția de consilier juridic, îndeplinind totodată și atribuțiile de purtător de cuvânt al Inspectoratului.

În tot acest timp a reprezentat și a apărat interesele instituției în fața autorităților administrației publice și a instanțelor judecătorești și s-a preocupat de creşterea gradului de vizibilitate a activităţilor desfăşurate în zona de competenţă, fiind prezentă la toate activitățile desfășurate de cadrele Inspectoratului precum și la intervențiile în situații de urgență care au prezentat interes pentru mass-media.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Florin Mare Speaker “Reteaua Pasul 3: Conectarea la PRiza”, Iasi, 18 Iunie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Florin Mare – Managing Partner la Agentia Boomerang

De 15 ani, Florin construiește idei bumerang, idei care se întorc cu rezultate, pentru ca brandurile partenerilor agenției Boomerang să aibă clienți mai mulți și mai loiali.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Vali Tugui Speaker “Reteaua Pasul 2: Trecerea PRagului”, Iasi, 26 Martie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Vali Tugui – Creative Partner IBS TV

“Televiziunea poate fi si altfel!”

Acesta a fost indemnul dupa care a initiat un proiect de televiziune in domeniul educational si cultural. Desi experienta si studiile sale sunt intr-un domeniu total diferit, si anume in domeniul economic, al managementului, in decursul a 2 ani a reusit sa aduca la stadiul complet functional o televiziune cu specific educational si cultural. In continuare crede ca “Televiziunea poate fi si altfel!”

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Raluca Gavrilescu Speaker “Reteaua Pasul 2: Trecerea PRagului”, Iasi, 26 Martie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Raluca Gavrilescu – Brand Stylist în cadrul Agenției Namogo

Raluca Gavrilescu @ Naming is believing. este ieșeanca ambițioasă cu cel mai bogat portofoliu de naming din România.

A lucrat 3 ani drept copywriter în agenții ieșene, 1 an ca director de creație pentru un grup de firme și în 2008 a pus bazele propriei agenții de naming.

Din septembrie 2014, Raluca și-a unit forțele, în calitate de partener, cu o echipă de specialiști în branding și strategie – agenția Namogo ”Consider că noi, oamenii de comunicare, cei pentru care limbajul este întotdeauna și metalimbaj, avem datoria de a oferi explicații, mai ales acolo unde observam că nu sunt cerute destul.”

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)

Prezentare Andrei Botez Speaker “Reteaua Pasul 3: Conectarea la PRiza”, Iasi, 18 Iunie 2015

In cadrul Operatiunii de conectare a Administratiei cu Publicul Nou (Nume de Cod: Reteaua), Proiect lansat de @ProManagementConsultant, Speakerii invitati au impartasit publicului din experienta lor.

Andrei Botez 

Andrei a pus în 2014 bazele “Piața Publică”, o platformă care iși propune să conecteze oamenii la orașele în care trăiesc. Piața Publică este prima rețea de tip smart city din România.

Andrei are o experiență de 15 ani în rezolvarea unor probleme de business folosind soluții din design și tehnologie.

Activitatea sa este recunoscută prin premii internaționale, între care ReBrand100 și Pentawards (New York), Transform Awards (Londra), Identity Best of the Best (Moscova), cu proiecte prezentate în numeroase cărți și reviste de specialitate.

http://www.pro-management-consultant.eu
http://www.facebook.com/ProManagement…

Video realizat de IBS TV (http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/)